Nu sunt!

Nu sunt a nimanui! Sunt a mea si atat! Probabil, in cativa ani voi spune si ca sunt a…Domnului. Sper sa ajung sa spun asta. Nu am fost niciodata a nimanui. Eu si cu mine. Atat.

Poate ca exista si se poate si altfel. O fi!

Nu sunt a nimanui dar…am! Am fiu, am mama, am caine, am iubit, am viata si din cand in cand am zvac, am prietena (pfuaaa, am prietena!) si mai am si inca 2-3 prieteni. Cred.

Mai am muzica, mai am dorinta si mai am soare. Doar cand nu sunt nori. Rar. Ma agat cu unghiile (doar de asta le las lungi) de simturi si de fericire. Sau bucurie, ca le confund.

Ma mai agat de amintiri. Cu o mana, Cu cealalta o desprind pe prima. Si tot asa…se lupta mainile intre ele cum si eu ma lupt cu gandurile si cu imaginile, cu sentimentele rupte bucati, cu viata, cu moartea. cu vinul, cu sexul. Cu toate, deodata si pe rand…

Am viata si ma lupt cu moartea care si-a aratat coltii si care mi-a furat…Mi-a furat o parte din mine. O bucata mare din suflet. Si vine in fiecare noapte si ma trage de par…si ranjeste. Sa o fut!

Mai am cate o mare vara si zarea. Zarea! Infinitul… O fi, n-o fi? Mai am dorinte si mai am visuri. Mai am curiozitati. Mai am loc. Mai am viata!!

La multi ani, Mihnea!

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Cei mai frumosi ani

Ar fi putut fi anii copilariei. Cand ne jucam pana seara tarziu in fata blocului si eram peste 20-30 copii, nu ca acum cand de abia vezi 4-5 in acelasi loc. Cand nu aveam …ganduri, decat preocupari.

Ar fi putut fi anii adolescentei, ai celor dintai iubiri. Am vrut sa spun prima dragoste, dar aveam nevoie de plural, caci au venit mai multe odata.

Ar fi putut fi anii studentiei, ai libertatii, ai dragostei adevarate, ai teilor infloriti.

Ar fi putut fi anii tineretii, ai casniciei si ai prietenilor, ai chefurilor zgomotoase, ai nuntilor.

Ar fi putut fi anii carierei. Cei care te inalta in felul lor, cei care te fac sa plutesti, sa zbori pe aripile succesului, aripi care risca sa iti fure tot si sa te trezesti imbratisat doar de ele, apoi lepadat de sus.

Ar fi putut fi anii descoperirii si definitivarii sexuale. Dar nici ei nu au fost.

Cei mai frumosi ani au fost anii copilariei lui Mihnea. Ani pe care i-am trait intens, ani care imi revin in minte in fiecare zi. Rasul lui, al nostru, secretele noastre, povestile inventate – incepute de unul, continuate de altul, joaca nesfarsita, dragostea inlantuita, saritul intr-un picior…Aia au fost cei mai frumosi ani din viata mea. De ei mi-e dor. Si as vrea sa ii mai traiesc o data…

Ba mama, sa faci copii tanar fiind ca ti-i cresc eu. Promit!

 

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Toate panzele sus!

A fost singura carte a parintilor mei. O editie veche, cu coperti groase. Tata o tinea la capu’ patului, in loc de biblie. Si se mandrea ca a citit-o. Si eu ma mandream in sinea mea: tata a citit o carte! Desi, mi-am pastrat unele indoieli….

Asta nu a impiedicat-o pe sora-mea sa isi completeze biblioteca „Laura” luata de la un depozit de mobila pe sub mana. Si nu doar sa o umple de carti ci si sa le citeasca. Pe toate. Eu am ramas la cititul scrisorilor ei pe furis, apoi la cititul scrisorilor mele, apoi la cititul printre randuri, apoi la cititul oamenilor…

Am citit si eu cate ceva, dar nu s-a prins de mine dragul de citit, cum nu se prinde apa de gasca.

Tata..stia actori si cantareti de muzica populara, reusise sa vada pana la capat si cateva filme romanesti. Auzise si de Alain Delon si de Louis de Funes, de Fernandel si poate si de Jean Gabin, dar nu bag mana in foc.

Mama nu a vazut niciodata un film, nu de cand ma stiu eu, nu de cand o stiu eu.

Tata stia sa cante…Ma nascui intre Carpati, La poale de munte…si Viata, viata, ce rea esti/ tu vrei sa ma imbatranesti/ Vrei sa ma faci om batraaaaaaaaaan, mai dorule/ Sa merg in baston pe drum, sa merg in baston pe drummm. Mai canta Foaie Verde Spic de Paine/ Daca as sti ca mor ca maine/ Mi-as face o casa de piatra/ Ca moartea sa nu razabata…dar pentru piesa asta grea era nevoie de o betie un pic mai complexa. Si canta si lacrimile ii curgeau pe obrazul rotund si rosu…

Tata stia sa dea gura: dadadaaaaaaaaaa…stia sa joace. O hora, o sarba, dar usurel, fara sarituri, domol, cu eleganta, cu zambetul pe buze. Tata se ..deschidea la chefuri. Sau coniacul il deschidea. Cert este ca din omul ursuz pe care il vedeai prin casa, la chefuri prindea viata. Si o ardea acolo intens.

Dragul meu tata…nici nu stiu daca te-am descris pe tine sau pe mine….stiu doar ca mi-e dor de tine, Marine….

 

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Lumi paralele

O sa incerc o paralela dubioasa.

Steaua fara Nume, Cenaclul Flacara, concertele cu Marina Voica si Corina Chiriac in salile cinematografelor, concertele Iris in TNC Craiova…muzica pentru toate gusturile (asa putine cum erau), zgomot, agitatie, bucurie si un pic de tembelism (pe care putini il percepeau, noi, astia mai prosti ne vedeam de viata si de tinerete).

Si mai erau jurnalele sau oracolul si scrisorile si, daca erai pe faza, puteai sa iti dai adresa in nu-stiu-ce ziar si te trezeai cu cutia de scrisori plina.

Apoi, nu mai stiu ce a fost ca am trait. Vreo 15 ani.

In anul de gratie 2005 am descoperit internetul. Nu stiu cand a aparut, dat atunci l-am descoperit eu. Cred ca a fost un an destinat divorturilor, pentru ca toti pe care ii intalneam erau divortati.

Pe internet mi-am cultivat multeeee gusturi. Incepand cu cele muzicale si terminand. Pardon, inca nu am terminat, mai am un an :D. Pe internet am gasit prieteni, am regasit prieteni si iubiti, am citit, am pierdut mult, mult timp. Nu stiu daca as fi putut face altceva cu el, probabil ca da.

Jurnalul s-a transformat in blog, Cantarea Romaniei in Vocea Romaniei, stam tot mai lipiti de ECRANE.

Exista o lume a interentului, din care ma declar ca facand parte 99.99(9)% si exista o lume reala, in care oamenii fac ce faceau si acum 10-20-30 ani: traiesc. NEecranati.

Si mai exista o lume (sau nu) in care esti tu, de un de zile, si de unde te incapatanezi sa taci. Si cate as avea sa te intreb. Si cate as avea sa iti spun…Nimic nu mai e ca inainte, suriorule…Nici soarele nu mai e la fel, nici aerul, nici vantul, nici zarea, nici oamenii, nici peretii, nici perna. Poate Alice si Mihnea sunt la fel cum i-ai lasat. Doar ei…

https://www.youtube.com/watch?v=ALjEU1pY3x4

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Secret.ara

A fost cea mai frumoasa perioada din viata mea: perioada cat am fost secretara. Cand zambetul meu nu doar ca intorcea zambete dar umplea sacose, genti si rafturi.

Dar mai presus de zambete si cafele, wiski, tigari, peste, bomboane, porc, aur, era…RESPECTUL. Profesorii ma respectau, imi sarutau mana (unii chiar mainile), imi aduceau si ei mici atentii, imi faceau curte si toate astea in schimbul unui orar „aranjat”, a…invoirilor, a examenelor aranjate..

Studentii ma respectau, imi sarutau mana (unii chiar mainile), imi aduceau si ei mici atentii, imi faceau curte si toate astea in schimbul unui orar „aranjat”, a…invoirilor, a examenelor aranjate.

Cel mai mult insa, ma …respectau mamele tinerilor studenti care era clar ca erau acolo impotriva dorintei lor. Dar mamele lor isi doreau cu orice pret ca ei sa treaca examenele. Le cunosteam mai bine pe ele decat pe odraslele care treceau pe acolo doar la examene. Si atunci, cu mamelele lor cu tot.

Sa faci cafele unor academicieni, sa stea de vorba cu tine, cald si blajin, sa fii cel mai important nod din calea ferata a unei universitati, intre parinti, profesori si studenti, sa te aprecieze si rectorul dar si soferul lui in egala masura…nu sunt momente usor de uitat.

Si toate astea se intamplau pe cand inca nu parasisem viata de student, fara griji, pe cand resoul pe care prajeai cartofi depasea cuptorul electric de acum, pe cand nu aveai nevoie de motive de petrecere, se nasteau din…nimic sau poate dintr-o bere luata din P10, de la Shorley…

Hai La multi ani, Sf Andrei! Ca povestea asta are peste o mie de ani…

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Relatia perfecta

Te iubesc. Si stiu ca si tu ma iubesti, o vad in ochii tai. Nu ne-am certat niciodata, suntem suflete pereche. Nu putem sa stam separate. Nu iti mai trebuie nimic cand nu sunt langa tine, nu accepti pe nimeni in jurul tau. Stai trista in fotoliu si astepti…

Cand vin…Doamne…cand vin, tremuri. Esti plina de emotie, nu stii ce sa mai faci de bucurie. Nu stai in imbratisarea mea, alergi de bucurie in jurul meu.

Plimbarile. Sunt lungi si pe indelete. Am rabdare infinita cu tine. Te las sa descoperi locuri noi dar si sa zabovesti in cele prea bine cunoscute.

Noptile. Dormitul ..cap in cap, soaptele, povestile, cuibaritul…Am dormit cativa ani in dreapta patului, de cateva zile ne-am schimbat locul, fara sa ne spunem asta. Am simtit amandoua la fel.

Alintul de dimineata insa, este deasupra tuturor lucrurilor. Cum deasupra tuturor esti tu, cea care ma iubeste neconditionat, cea care imi vorbeste cu ochii, cea care nu va pleca niciodata de langa mine, cea in care am incredere deplina, cea pe care o iubesc din tot sufletul, fara urme de indoieli…

Ham, ham….puteai sa scrii si mai bine!

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Mister & Master

Am fost atat de curioasa sa te cunosc. Fara sa imi dau seama ca nu te lasi descoperit. Te lupti cu tarmurile, le izbesti fara regret, arunci cu pietre in stanga si in dreapta.

Nu lasi pasarile sa se auda, inghiti orice zgomot.

Esti un armasar nestapanit. Doar ea, marea, e iapa ta, ea e prietenoasa si iti cere favoruri. Doar pe ea o primesti si o accepti.

Nu te joci cu copii, ignori oamenii, ii certi cu valurile tale..

Esti frumos, semet, profund, dintr-o singura culoare. Domini tarmurile si stancile si insulele.

Ma bucur ca te-am vazut dar cred ca o sa ma intorc la Mare, e mai blanda, te lasa sa o privesti pana in strafunduri, te lasa sa o patrunzi….ramai cu stancile tale reci…

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu