A trecut un tren prin gara…

Prin gara noastra mica. Cine s-ar fi gandit ca sala ta de asteptare va fi atat de mica? Sa nu incapa mai mult de 57 de…ani. De calatori ani…

Incep sa am indoieli asupra calitatii vs cantitate. Poate ca e mai bine sa te tarasti in mocirla ironiei sortii decat sa gusti din viata cu gust. Poate ca e mai bine sa numeri frunzele cand le toci decat sa traiesti fiecare frunza, sa gusti seva, sa o lasi sa te umple…

Dar sigur nu e bine sa amestesti laptele de bou cu laptele de vaca….

Ma rupe in doua dorul de tine, daca ai sti…

Tu m-ai invatat ce e viata. Tu inaintea tuturor. Si tot Tu m-ai invatat ce e moartea, tu mi-ai aratat, in doua luni, pas cu pas. As fi vrut sa pot sa o omor…cu moartea pe moarte calcand. Povesti…

Te-am visat az noapte…nu pot sa te visez decat cand beau. Si pe tine si pe tata. Doar asta aveam in comun? :).

Mortii ma-sii!

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Porsele si sarmalele

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma apuc de-o treaba, nu ma las cu una cu doua. Asa ca, pe motiv de divort, m-am apucat repede de internet, ca nu care cumva sa fac revelionul singura, ca era pericol de xanax.

Am intrat repede pe un forum din Craiova, ca acolo ma tragea ata, si am intalnit unul si mai lovit de soarta ca mine, cu care m-am si intalnit sa ne plangem consoartele plecate. Ma rog, prin moteluri ieftine din afara orasului, ca doar nu era sa ii plangem pe la Sinaia.

Omul este acum recasatorit, cu inca doi copii (te salut, Mihai!), eu am ramas cu unul, da bun. Copil.

Apoi am trecut la site-uri mai grele si m-am indragostit (repede, repede, ca nu mai era mult pana la revelion). Si am pierdut o mie si una de nopti – una si una si eram vrajita de: usurinta cu care vorbea pe chat, de versurile facute la minut, de  meseria lui frumoasa de ..maseur, de excentricitatea lui (ma rog, caut si eu cuvinte alese…), dar mai ales de…porsche-le lui. Ala ma inebunea cel mai tare. Ala ma tinea in viata. Ce sa mai , zilele treceau, dragostea clocotea, mai era un pic si trebuia sa ne vedem…Nopti albe, tastaturi manjite, totul era la cote maxime. Cine nu stie cum e…sa puna mana sa afle, ca asa ceva nu gasesti cu una cu doua.

Eu eram la Craiova, acasa la mama si la tata, la sora-mea, si asteptam cu infrigurare sa plec cu Porchele la Targoviste. Un singur stress aveam: unde naiba bag eu sarmalele. Ca am cautat pe net modelul ala si nu avea portbagaj. O si vedeam…rosie, mica, sport, eu cu sarmalele la picioare in dreapta, el in stanga…pfuuuu, de cand asteptam eu momentul asta. Porshe?? pai am spus la toate prietenele. Toata lumea era incordata, si in Craiova si in Targoviste, nebunie mare… Nu stiu ei cum erau, dar eu pluteam…

Am fost in mall, mi-am luat haine noi, tremuram ca varga…

Fix in ziua in care trebuia sa vina…a aparut o mare schimbare….A trebuit sa plece maica-sa de urgenta (!!!) in Austria la fi-sa. Si cu ce credeti ca a plecat?? Cu Porsele meuuuuuuuuuu, pe care il asteptasem atata vreme….

A venit cu trenul, si dupa cativa ani am aflat ca nu avea nici carnet….dar ce mai conteaza, n-am facut revelionul singura. Nici ala, nici urmatoarele vreo 4. Ca daca nu avea masina sa se intoarca… :p

Viata e frumos 🙂

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Nu sunt!

Nu sunt a nimanui! Sunt a mea si atat! Probabil, in cativa ani voi spune si ca sunt a…Domnului. Sper sa ajung sa spun asta. Nu am fost niciodata a nimanui. Eu si cu mine. Atat.

Poate ca exista si se poate si altfel. O fi!

Nu sunt a nimanui dar…am! Am fiu, am mama, am caine, am iubit, am viata si din cand in cand am zvac, am prietena (pfuaaa, am prietena!) si mai am si inca 2-3 prieteni. Cred.

Mai am muzica, mai am dorinta si mai am soare. Doar cand nu sunt nori. Rar. Ma agat cu unghiile (doar de asta le las lungi) de simturi si de fericire. Sau bucurie, ca le confund.

Ma mai agat de amintiri. Cu o mana, Cu cealalta o desprind pe prima. Si tot asa…se lupta mainile intre ele cum si eu ma lupt cu gandurile si cu imaginile, cu sentimentele rupte bucati, cu viata, cu moartea. cu vinul, cu sexul. Cu toate, deodata si pe rand…

Am viata si ma lupt cu moartea care si-a aratat coltii si care mi-a furat…Mi-a furat o parte din mine. O bucata mare din suflet. Si vine in fiecare noapte si ma trage de par…si ranjeste. Sa o fut!

Mai am cate o mare vara si zarea. Zarea! Infinitul… O fi, n-o fi? Mai am dorinte si mai am visuri. Mai am curiozitati. Mai am loc. Mai am viata!!

La multi ani, Mihnea!

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Cei mai frumosi ani

Ar fi putut fi anii copilariei. Cand ne jucam pana seara tarziu in fata blocului si eram peste 20-30 copii, nu ca acum cand de abia vezi 4-5 in acelasi loc. Cand nu aveam …ganduri, decat preocupari.

Ar fi putut fi anii adolescentei, ai celor dintai iubiri. Am vrut sa spun prima dragoste, dar aveam nevoie de plural, caci au venit mai multe odata.

Ar fi putut fi anii studentiei, ai libertatii, ai dragostei adevarate, ai teilor infloriti.

Ar fi putut fi anii tineretii, ai casniciei si ai prietenilor, ai chefurilor zgomotoase, ai nuntilor.

Ar fi putut fi anii carierei. Cei care te inalta in felul lor, cei care te fac sa plutesti, sa zbori pe aripile succesului, aripi care risca sa iti fure tot si sa te trezesti imbratisat doar de ele, apoi lepadat de sus.

Ar fi putut fi anii descoperirii si definitivarii sexuale. Dar nici ei nu au fost.

Cei mai frumosi ani au fost anii copilariei lui Mihnea. Ani pe care i-am trait intens, ani care imi revin in minte in fiecare zi. Rasul lui, al nostru, secretele noastre, povestile inventate – incepute de unul, continuate de altul, joaca nesfarsita, dragostea inlantuita, saritul intr-un picior…Aia au fost cei mai frumosi ani din viata mea. De ei mi-e dor. Si as vrea sa ii mai traiesc o data…

Ba mama, sa faci copii tanar fiind ca ti-i cresc eu. Promit!

 

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Toate panzele sus!

A fost singura carte a parintilor mei. O editie veche, cu coperti groase. Tata o tinea la capu’ patului, in loc de biblie. Si se mandrea ca a citit-o. Si eu ma mandream in sinea mea: tata a citit o carte! Desi, mi-am pastrat unele indoieli….

Asta nu a impiedicat-o pe sora-mea sa isi completeze biblioteca „Laura” luata de la un depozit de mobila pe sub mana. Si nu doar sa o umple de carti ci si sa le citeasca. Pe toate. Eu am ramas la cititul scrisorilor ei pe furis, apoi la cititul scrisorilor mele, apoi la cititul printre randuri, apoi la cititul oamenilor…

Am citit si eu cate ceva, dar nu s-a prins de mine dragul de citit, cum nu se prinde apa de gasca.

Tata..stia actori si cantareti de muzica populara, reusise sa vada pana la capat si cateva filme romanesti. Auzise si de Alain Delon si de Louis de Funes, de Fernandel si poate si de Jean Gabin, dar nu bag mana in foc.

Mama nu a vazut niciodata un film, nu de cand ma stiu eu, nu de cand o stiu eu.

Tata stia sa cante…Ma nascui intre Carpati, La poale de munte…si Viata, viata, ce rea esti/ tu vrei sa ma imbatranesti/ Vrei sa ma faci om batraaaaaaaaaan, mai dorule/ Sa merg in baston pe drum, sa merg in baston pe drummm. Mai canta Foaie Verde Spic de Paine/ Daca as sti ca mor ca maine/ Mi-as face o casa de piatra/ Ca moartea sa nu razabata…dar pentru piesa asta grea era nevoie de o betie un pic mai complexa. Si canta si lacrimile ii curgeau pe obrazul rotund si rosu…

Tata stia sa dea gura: dadadaaaaaaaaaa…stia sa joace. O hora, o sarba, dar usurel, fara sarituri, domol, cu eleganta, cu zambetul pe buze. Tata se ..deschidea la chefuri. Sau coniacul il deschidea. Cert este ca din omul ursuz pe care il vedeai prin casa, la chefuri prindea viata. Si o ardea acolo intens.

Dragul meu tata…nici nu stiu daca te-am descris pe tine sau pe mine….stiu doar ca mi-e dor de tine, Marine….

 

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Lumi paralele

O sa incerc o paralela dubioasa.

Steaua fara Nume, Cenaclul Flacara, concertele cu Marina Voica si Corina Chiriac in salile cinematografelor, concertele Iris in TNC Craiova…muzica pentru toate gusturile (asa putine cum erau), zgomot, agitatie, bucurie si un pic de tembelism (pe care putini il percepeau, noi, astia mai prosti ne vedeam de viata si de tinerete).

Si mai erau jurnalele sau oracolul si scrisorile si, daca erai pe faza, puteai sa iti dai adresa in nu-stiu-ce ziar si te trezeai cu cutia de scrisori plina.

Apoi, nu mai stiu ce a fost ca am trait. Vreo 15 ani.

In anul de gratie 2005 am descoperit internetul. Nu stiu cand a aparut, dat atunci l-am descoperit eu. Cred ca a fost un an destinat divorturilor, pentru ca toti pe care ii intalneam erau divortati.

Pe internet mi-am cultivat multeeee gusturi. Incepand cu cele muzicale si terminand. Pardon, inca nu am terminat, mai am un an :D. Pe internet am gasit prieteni, am regasit prieteni si iubiti, am citit, am pierdut mult, mult timp. Nu stiu daca as fi putut face altceva cu el, probabil ca da.

Jurnalul s-a transformat in blog, Cantarea Romaniei in Vocea Romaniei, stam tot mai lipiti de ECRANE.

Exista o lume a interentului, din care ma declar ca facand parte 99.99(9)% si exista o lume reala, in care oamenii fac ce faceau si acum 10-20-30 ani: traiesc. NEecranati.

Si mai exista o lume (sau nu) in care esti tu, de un de zile, si de unde te incapatanezi sa taci. Si cate as avea sa te intreb. Si cate as avea sa iti spun…Nimic nu mai e ca inainte, suriorule…Nici soarele nu mai e la fel, nici aerul, nici vantul, nici zarea, nici oamenii, nici peretii, nici perna. Poate Alice si Mihnea sunt la fel cum i-ai lasat. Doar ei…

https://www.youtube.com/watch?v=ALjEU1pY3x4

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Secret.ara

A fost cea mai frumoasa perioada din viata mea: perioada cat am fost secretara. Cand zambetul meu nu doar ca intorcea zambete dar umplea sacose, genti si rafturi.

Dar mai presus de zambete si cafele, wiski, tigari, peste, bomboane, porc, aur, era…RESPECTUL. Profesorii ma respectau, imi sarutau mana (unii chiar mainile), imi aduceau si ei mici atentii, imi faceau curte si toate astea in schimbul unui orar „aranjat”, a…invoirilor, a examenelor aranjate..

Studentii ma respectau, imi sarutau mana (unii chiar mainile), imi aduceau si ei mici atentii, imi faceau curte si toate astea in schimbul unui orar „aranjat”, a…invoirilor, a examenelor aranjate.

Cel mai mult insa, ma …respectau mamele tinerilor studenti care era clar ca erau acolo impotriva dorintei lor. Dar mamele lor isi doreau cu orice pret ca ei sa treaca examenele. Le cunosteam mai bine pe ele decat pe odraslele care treceau pe acolo doar la examene. Si atunci, cu mamelele lor cu tot.

Sa faci cafele unor academicieni, sa stea de vorba cu tine, cald si blajin, sa fii cel mai important nod din calea ferata a unei universitati, intre parinti, profesori si studenti, sa te aprecieze si rectorul dar si soferul lui in egala masura…nu sunt momente usor de uitat.

Si toate astea se intamplau pe cand inca nu parasisem viata de student, fara griji, pe cand resoul pe care prajeai cartofi depasea cuptorul electric de acum, pe cand nu aveai nevoie de motive de petrecere, se nasteau din…nimic sau poate dintr-o bere luata din P10, de la Shorley…

Hai La multi ani, Sf Andrei! Ca povestea asta are peste o mie de ani…

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu